În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 9 februarie 2017 a fost publicată Decizia nr. 16/2016 privind examinarea sesizării formulate de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa cu privire la „interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1, art. 278 alin. (2) şi art. 231 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul muncii), art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 554/2004), raportat la prevederile Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 393/2004) şi art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

 

1. Obiectul recursului în interesul legii.

 

Recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa vizează interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1, art. 278 alin. (2) şi art. 231 din Codul muncii şi art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile Legii nr. 393/2004 şi art. 109 din Legea nr. 188/1999, în legătură cu următoarele aspecte: natura raporturilor juridice stabilite între primar/viceprimar şi unitatea administrativ- teritorială, natura şi competenţa de soluţionare a litigiilor născute în legătură cu aceste raporturi juridice, atât în timpul exercitării funcţiei, cât şi după încetarea mandatului de ales local.

 

2. Optica jurisprudenţială

 

a) Într-o primă orientare s-a considerat că litigiile privind drepturile salariale sau în răspundere patrimonială a primarilor/viceprimarilor şi foştilor primari sau viceprimari constituie conflicte de muncă, urmând a fi aplicabile regulile de competenţă şi cele de procedură speciale, precum şi normele de drept material din Codul muncii.

 

S-a reţinut că primarul are un raport juridic de muncă atipic cu instituţia publică în serviciul căreia se află, calificat uneori ca fiind de natură contractuală, ce a luat naştere odată cu validarea mandatului, iar dispoziţiile legale aplicabile sunt cele ale art. 278 alin. (2) din Codul muncii.

 

S-au analizat similitudinile cu contractul individual de muncă, subliniindu-se elementele care le apropie, în special în ceea ce priveşte drepturile conferite de Legea nr. 393/2004 – la stabilirea clasei şi gradului de încadrare se vor lua în calcul şi perioadele lucrate în funcţiile de demnitate publică alese [art. 30 alin. (1)], la încetarea mandatului, primarii şi viceprimarii care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru pensionare sau sunt pensionari beneficiază, la cerere, de calcularea sau, după caz, de recalcularea pensiei, luându-se în calcul şi indemnizaţiile lunare primite, în condiţiile legii (art. 32), primarii şi viceprimarii beneficiază de concedii de odihnă, concedii medicale, concedii fără plată, precum şi de concedii plătite în cazul unor evenimente familiale deosebite, potrivit legii [art. 38 alin. (1)], durata exercitării mandatului de primar şi de viceprimar constituie vechime în muncă şi în specialitate şi se ia în calcul la promovare şi la acordarea tuturor drepturilor băneşti rezultate din aceasta, inclusiv la calcularea şi la recalcularea pensiei (art. 39).

 

Totodată, litigiile privind indemnizaţii, sporuri, prime au ca obiect venituri, iar răspunderea reglementată de art. 55 din Legea nr. 393/2004, cu caracter civil, include şi răspunderea de dreptul muncii, care reprezintă tot o răspundere civilă, în sens larg.

 

b) În a doua orientare jurisprudenţială s-a stabilit că aceste litigii sunt de natură civilă, urmând a fi soluţionate potrivit procedurii de drept comun şi cu stabilirea competenţei materiale de soluţionare a acţiunilor în pretenţii, după valoare.

 

Soluţionarea litigiilor este de competenţa instanţelor, determinată fie după calitatea persoanei (funcţionar public sau salariat în temeiul unui contract de muncă), fie de dreptul comun, în situaţia în care nu există o dispoziţie specială în lege referitoare la competenţă. Cum aleşii locali, chemaţi în judecată în răspundere patrimonială, nu au niciuna dintre calităţile care să atragă competenţa consacrată prin legile speciale şi nici nu se pot aplica prin analogie dispoziţiile acestora, înseamnă că se stabileşte competenţa de soluţionare a litigiului potrivit Codului de procedură civilă, în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, ţinând cont şi de cuantumul pretenţiilor.

 

S-a mai reţinut că activitatea primarilor/viceprimarilor se desfăşoară nu în baza unui contract de muncă, ci a unui mandat civil, situaţie în care în discuţie este o răspundere civilă delictuală de competenţa instanţelor civile.

 

Lipseşte subordonarea specifică raporturilor de muncă, iar inexistenţa unui contract, încheiat între părţi, face ca răspunderea să nu fie una contractuală, ci doar delictuală, fundamentată pe pretinsa săvârşire cu vinovăţie a unor fapte ilicite de către fostul primar, cu ocazia îndeplinirii mandatului său, care au generat bugetului local prejudiciile deduse judecăţii.

 

c) În a treia orientare jurisprudenţială s-a considerat că aceste litigii sunt de contencios administrativ, supuse regulilor procedurale speciale din această materie.

 

Astfel, s-au coroborat dispoziţiile art. 61 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, care prevăd că „primarul îndeplineşte o funcţie de autoritate publică”, cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, pentru a califica această funcţie ca fiind „funcţie publică”, exercitată de un funcţionar public, ce intră sub incidenţa contenciosului administrativ.

 

Natura actului în legătură cu care se reclamă îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor şi producerea, astfel, a unei pagube în patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale, precum şi a actului constatator al pagubei au fost considerate esenţiale în soluţionarea problemelor în cauză.

 

3. Opinia Procurorului General al PÎCCJ

 

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi-a exprimat punctul de vedere referitor la chestiunea de drept supusă dezlegării, apreciind că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale invocate în sesizare, raporturile juridice dintre primari, viceprimari şi unitatea administrativ-teritorială sunt raporturi de muncă, iar litigiile născute în legătură cu aceste raporturi juridice, având ca obiect drepturi salariale şi atragerea răspunderii civile, constituie conflicte de muncă, de competenţa în primă instanţă a tribunalului, chiar dacă cererea de chemare în judecată este formulată după încetarea mandatelor aleşilor locali.

 

4. Opţiunea Înaltei Curți de Casatie şi Justiţie

 

Înalta Curte a considerat că se impune admiterea recursului, pronunţând următoarea soluţie:
„Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa şi, în consecinţă, stabileşte că:

 

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1, art. 231 şi art. 278 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 55 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare:

 

Prevederile Codului muncii se aplică raporturilor juridice dintre primar/viceprimar şi unitatea administrativ-teritorială, dacă legi speciale nu conţin dispoziţii specifice, inclusiv după încetarea mandatelor.

Natura și competența de soluționare a litigiilor născute în legătură cu aceste raporturi juridice, atât în timpul exercitării funcției, cât și după încetarea funcției, respectiv dacă sunt conflicte de muncă supuse jurisdicției muncii, litigii de contencios administrativ supuse procedurii contenciosului administrativ sau litigii civile de drept comun supuse procedurii civile comune, competența fiind determinată în mod corespunzător în favoarea instanțelor specializate în soluționarea conflictelor de muncă, a instanțelor de contencios administrativ sau instanțelor civile de drept comun."