Telefon: +4.0722.556.897

47. Nu poate fi retinuta, in opinia Guvernului, obiectia potrivit careia legea pune in discutie caracterul unitar roman si asigurarea coerenta a conducerii generale a administratiei publice, intrucat "prin procesul de descentralizare in general, inclusiv prin proiectul de lege supus analizei, nu se prevad masuri care sa aduca atingere statului unitar".

48. Cat priveste coordonarea politicilor nationale sectoriale, conducerea generala si controlul administratiei publice, aceasta revine in continuare autoritatilor administratiei publice centrale.

49. In opinia Guvernului, critica referitoare la "golirea de continut" a institutiei prefectului este neintemeiata, deoarece nu toate institutiile deconcentrate au fost supuse procesului de descentralizare, iar celor care au facut obiectul proiectului de lege le vor fi incidente prevederile referitoare la exercitarea functiilor de inspectie si control la nivel central. Mai mult, "prefectul exercita controlul de legalitate al actelor administrative emise sau, dupa caz, adoptate de autoritatile administratiei publice locale, in exercitarea competentelor acestora, inclusiv a celor prevazute de proiectul de lege ce face obiectul sesizarii. Astfel, functia de asigurare a caracterului unitar de aplicare a legii de catre autoritatile administratiei publice locale este asigurata, inclusiv prin controlul de legalitate efectuat de prefect".

50. In privinta pretinsei lipse de predictibilitate a legii si afectare a principiului securitatii juridice, se face trimitere la avizul favorabil al Consiliului Legislativ, precum si la principiul de drept potrivit caruia specialia generalibus derogant, Legea descentralizarii constituind lege speciala in raport cu restul actelor normative.

51. Nu sunt incalcate nici prevederile art. 136 din Constitutie, deoarece "exceptiile instituite de la cadrul normativ in vigoare care reglementeaza trecerea bunurilor aflate in proprietatea publica sau privata a statului prevazute, distinct, in anexele la proiectul de lege, au caracter temporar, aplicandu-se de la data intrarii in vigoare a legii si pana la data semnarii protocoalelor de predare-primire. Ratiunea instituirii respectivelor exceptii vizeaza necesitatea asigurarii trecerii, cu celeritate si fara alte costuri suplimentare pentru stat, a bunurilor necesare exercitarii competentelor prevazute de lege, cu simplificarea procedurilor administrative referitoare la inscrierea in cartea funciara a bunurilor proprietate a statului in conditiile in care aceste proceduri urmeaza a fi reluate de catre noii titulari ai dreptului de proprietate".

52. Avand in vedere argumentele prezentate, Guvernul apreciaza ca sesizarea de neconstitutionalitate este neintemeiata, astfel incat propune respingerea acesteia.

53. Odata cu punctul de vedere, Guvernul a comunicat, cu Adresa inregistrata la Curtea Constitutionala cu nr. 4.658 din 5 decembrie 2012, un raspuns la solicitarea Curtii Constitutionale, transmisa cu Adresa nr. 4.604 din 2 decembrie 2013 de comunicare a copiilor de pe documentele privitoare la evaluarea preliminara a impactului reglementarii ce face obiectul sesizarii, precum si ale adreselor prin care Guvernul a solicitat avizele pentru aceasta lege si avizele primite.

54. Cat priveste procedura de avizare, au fost inaintate Curtii Constitutionale solicitarile de analizare in vederea avizarii, transmise catre urmatoarele institutii: Ministerul Fondurilor Europene, Agentia Nationala a Functionarilor Publici, Ministerul Transporturilor, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Ministerul Sanatatii, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii, Ministerul Educatiei Nationale, Departamentul pentru ape, paduri si piscicultura, Ministerul Tineretului si Sportului, Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice, ministrul delegat pentru dialog social, Ministerul Justitiei, Ministerul Finantelor Publice, Ministerul Mediului si Schimbarilor Climatice, Ministerul Afacerilor Interne. Nu au fost transmise raspunsuri la aceste solicitari, precizandu-se ca "dupa transmiterea proiectului in format original, respectiv in copie, dupa caz, ministerele avizatoare au transmis observatii si propuneri. In acest sens, au avut loc intalniri cu reprezentantii avizatorilor in vederea preluarii observatiilor si a definitivarii proiectului". Se arata, totodata, ca "proiectul de lege [...] a primit avizele ministerelor in cadrul sedintei Guvernului din data de 14.11.2013, originalul actului fiind depus la Secretariatul General al Guvernului la aceeasi data".

55. S-a mai atasat adresa de solicitare a unui punct de vedere Consiliului Concurentei, precum si raspunsul acestei institutii.

56. De asemenea, a fost transmis cu aceeasi corespondenta un inscris intocmit de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice intitulat "Document strategic privind masurile necesare accelerarii procesului de regionalizare-descentralizare in Romania 2013-2016", cu un numar de 114 anexe.

57. Documentul cuprinde urmatoarele puncte: context (argumentarea necesitatii modernizarii administratiei publice romanesti); misiune (modernizarea si reformarea administratiei); principiile procesului de regionalizare-descentralizare (autonomiei locale, descentralizarii competentelor, subsidiaritatii si proportionalitatii, transparentei, legalitatii, dezvoltarii regionale, echitatii, asigurarii resurselor integrale exercitarii competentelor transferate, responsabilitatii, asigurarii unui proces de descentralizare stabil, predictibil, transparent, bazat pe criterii si reguli obiective, democratiei participative, cheltuirii eficiente a resurselor financiare publice); definirea problemei (istoric al descentralizarii in perioada 1991-2013, prezentarea problematicii rezultate din modul de alocare a competentelor intre autoritatile administratiei publice centrale si autoritatile administratiei publice locale, venituri si cheltuieli la nivelul unitatilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, solutii identificate la nivelul domeniilor incluse in procesul de descentralizare), obiective generale si obiective specifice (obiective generale: cresterea calitatii si eficientei serviciilor oferite cetatenilor prin transferul de competente de la nivelul administratiei centrale catre autoritatile administratiei publice locale, intarirea capacitatii administrativ-teritoriale in vederea reducerii decalajelor privind dezvoltarea economica); implicatii juridice si de impact (din perspectiva primului obiectiv mentionat, se fac referiri la masuri de descentralizare in 8 domenii: agricultura, cultura, turism, invatamant preuniversitar, mediu, pescuit si acvacultura, sanatate, sport si tineret, transporturi); transparenta si procesul de consultare (mentionarea dezbaterilor reuniunilor consultative realizate in acest scop); rezultate si indicatori; monitorizare si evaluare.

58. Cele 114 anexe reprezinta acte care au stat la baza acestui document strategic.

59. Cu Adresa nr. 15A/6.407 din 23 decembrie 2013, inregistrata la Curtea Constitutionala cu nr. 4.913 din 30 decembrie 2013, Guvernul a transmis un raspuns la solicitarea Curtii Constitutionale din Adresa nr. 4.703 din 10 decembrie 2013, referitoare la comunicarea de copii de pe avizele primite. Situatia acestor avize nu rezulta cu claritate din raspunsul si documentatia mai sus aratata.

60. Cu aceasta a doua adresa de raspuns, Guvernul a comunicat expunerea de motive la lege, purtand mentiunea "avizam favorabil", insotita de semnaturile presedintelui Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, Eugen Coifan, ministrului fondurilor europene, Eugen Orlando Teodorovici, ministrului muncii, familiei, protectiei sociale si persoanelor varstnice, Mariana Campeanu, ministrului delegat pentru dialog social, Adriana Doina Pana, ministrului afacerilor externe, Titus Corlatean, ministrului afacerilor interne, Radu Stroe, secretarului general al Guvernului, Ion Moraru, ministrului justitiei, Robert-Marius Cazanciuc.

61. Cu Adresa nr. 40.065 din 16 decembrie 2013, inregistrata la Curtea Constitutionala cu nr. 4.832 din 19 decembrie 2013, Primaria Orasului Navodari a transmis solicitarea de a se analiza posibilitatea "de a nu se respinge in totalitate acest proiect de lege", aratand, cu referire la anexa nr. 6 la lege, ca "poate constitui proiectul-pilot al descentralizarii spre bunul mers al dezvoltarii turismului romanesc, in special litoralul romanesc".

62. Avand in vedere dispozitiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, potrivit carora "Curtea Constitutionala poate fi sesizata in cazurile expres prevazute de art. 146 din Constitutie, republicata, sau de legea sa organica", precum si dispozitiile art. 146 lit. a) din Constitutie, care stabilesc expres si limitativ subiectii care pot sesiza Curtea Constitutionala pentru controlul constitutionalitatii legilor inainte de promulgare, Curtea constata ca cererea mai sus aratata este inadmisibila.

 

NOTA! Acest site folosește cookies.

Continuarea navigarii inseamna acceptul. Learn more

I understand

Va multumim ca vizitati website-ul nostru. Speram ca veti fi incantati sa aflati mai multe despre Cabinet de Avocat Emil Tatu, precum si despre serviciile si produsele noastre.
Dorim sa va informam ca Cabinet de Avocat Emil Tatu este in curs de inregistrare ca si Operator de date cu caracter personal.

Prin aceasta “Politica de confidentialitate” ne angajam sa furnizam utilizatorilor informatii clare si complete despre datele pe care le colectam prin intermediul domeniului web www.avocatconstanta.com si despre modul in care aceste date sunt stocate si folosite de catre compania noastra, dar si de catre partenerii nostri (retele de publicitate). “Politica de confidentialitate” explica, de asemenea, modul in care utilizatorul poate gestiona preferintele legate de navigarea pe Internet si politica de cookies.
Cabinet de Avocat Emil Tatu respecta dreptul la intimitate al persoanelor care viziteaza site-ul nostru si comunica cu noi pe cale electronica. Am dezvoltat astfel aceasta “Politica de confidentialite” cu scopul de a va informa asupra modului in care www.avocatconstanta.com colecteaza, foloseste si proceseaza informatiile cu caracter personal.
Prin folosirea acestui site, sunteti de acord cu practicile descrise in aceasta “Politica de Confidentialitate”. Daca nu sunteti de acord cu aceasta politica de confidentialitate, va rugam sa nu utilizati acest site. Ne rezervam dreptul de a face modificari la aceasta politica de confidentialitate in orice moment. Orice modificari vor fi postate in aceasta politica de confidentialitate, iar modificarile se vor aplica pentru activitati si informatii colectate ulterior publicarii. Va incurajam sa revedeti periodic aceasta politica de confidentialitate pentru a va asigura ca sunteti informati cu privire la orice schimbari si la modul in care informatiile pot fi utilizate.
Informatii colectate de www.avocatconstanta.com
Pentru a realiza campanii publicitare mai apropiate de interesele dumneavoastra prin intermediul unor terte parti, in speta reteaua de publicitate Google, colectam o adresa IP, paginile web vizitate, data si ora la care au fost vizualizate, cat si interactiunea cu continutul de pe acest domeniu web, respectiv www.avocatconstanta.com. Tehnologiile folosite pentru a colecta aceste date sunt cookies.
Ce sunt cookie-urile?
Un “Internet Cookie” (termen cunoscut si ca “browser cookie” sau “HTTP cookie” sau pur si simplu“cookie”) este un fisier de mici dimensiuni, format din litere si numere, care va fi stocat pe computerul, terminalul mobil sau alte echipamente ale unui utilizator de pe care se acceseaza Internetul. Cookie-ul este instalat prin solicitarea emisa de către un web-server unui browser (ex: Internet Explorer, Chrome) si este complet “pasiv” (nu contine programe software, virusi sau spyware si nu poate accesa informatiile de pe hard-disk-ul utilizatorului). Un cookie este format din 2 parti: numele si continutul sau valoarea cookie-ului. Mai mult, durata de existenta a unui cookie este determinata; tehnic, doar webserverul care a trimis cookie-ul il poate accesa din nou in momentul in care un utilizator se intoarce pe website-ul asociat webserverului. Datorita cookie-urilor, site-ul retine, pe o perioada de timp, actiunile si preferintele dumneavoastra (login, limba, dimensiunea caracterelor si alte preferinte de afisare). Astfel nu mai trebuie sa le reintroduceti ori de cate ori reveniti la site sau navigati de pe o pagina pe alta.
Cum si de ce folosim cookie-uri?
Folosim cookies pentru a imbunatati utilizarea si functionalitatea site-urilor noastre si pentru a intelege mai bine modul in care vizitatorii utilizeaza aceste site-uri, precum si serviciile oferite de catre acestea. Stocarea de cookies pe calculatorul dumneavoastra ne ofera o modalitate usoara si convenabila pentru a personaliza sau a imbunatati experienta dumneavoastra pe site-urile noastre si pentru a face urmatoarea vizita mai placuta.
Cum pot opri cookie-urile?
Utilizatorii isi pot configura browserul sa respinga fisierele cookie. Dezactivarea si refuzul de a primi cookie-uri pot face anumite sectiuni sau pagini ale site-ului impracticabile sau dificil de vizitat si folosit. Mai multe informatii despre cookie-uri puteti gasi pe site-ul www.allaboutcookies.org sau http://www.youronlinechoices.com/ro.

Ce tipuri de Cookie-uri sunt folosite?
In urmatorul tabel gasiti clasificarea si descrierea Cookie-uri folosite pe site-ul www.avocatconstanta.com:

 

Utilizam aceste informatii descrise mai sus si pentru a personaliza mai bine tipul de publicitate pe care un utilizator l-ar putea vedea pe alte domenii web. De asemenea, colectam date anonime din cookies, in scopul de a identifica cat mai multe segmente de public, lucru care ii permite retelei de publicitate Google sa selectioneze cat mai relevant audienta online.
E-mail marketing
In urma rezervarilor pe care vizitatorii le fac pe site-ul nostru prin modulul de rezervari, dar si prin intermediul tuturor formularelor de pe site, www.avocatconstanta.com colecteaza adresele de email, insa le pastreaza confidentialitatea, cu scopul de a va trimite newslettere despre noutati si oferte, oferind in acelasi timp optiunea de dezabonare prin intermediul fiecarui newsletter. Va asiguram ca adresele de email folosite de dumneavoastra pe site nu vor fi instrainate catre terte parti.
Daca Cabinet de Avocat Emil Tatu a obţinut in mod direct adresa de posta electronica a unui client, cu ocazia vanzarii catre acesta a unui produs sau serviciu, in conformitate cu prevederile Legii nr. 677/2001, Cabinet de Avocat Emil Tatu poate utiliza adresa respectiva, in scopul efectuarii de comunicari comerciale referitoare la produse sau servicii similare, cu condiţia de a oferi in mod clar si expres clientilor posibilitatea de a se opune printr-un mijloc simplu si gratuit unei asemenea utilizari, atat la obtinerea adresei de posta electronica, cat si cu ocazia fiecarui mesaj, in cazul in care clientul nu s-a opus initial. Fiecare e-mail trimis de Cabinet de Avocat Emil Tatu va da de fiecare data posibilitatea de a refuza in orice moment continuarea primirii unor e-mail-uri cu subiect de marketing.
Pentru orice solicitare sau intrebare privind datele dumneavoastra cu caracter personal, va rugam sa ne contactati prin e-mail la emil.tatu@avocatconstanta.com, sau prin telefon la 0722.556.897.